Acest semn de circulație bagă în ceață mai multe persoane. Deși a apărut pe străzile din România în anul 2014, nu mulți șoferi îl cunosc. Iată despre ce indicator este vorba.
Începând din anul 2014, pe străzile din România a fost introdus un semn de circulație ce ilustrează o bulină mare neagră, în interiorul unui triunghi roșu. Acest indicator apare în intersecțiile și pe drumurile fără vizibilitate, mai exact în locurile unde s-au produs mai multe accidente rutiere.
Astfel de indicatoare au fost montate inițial în București, în 30 de locuri cu intersecţii şi drumuri în care se produceau des accidente. Apoi, numărul lor a cresut, fiind montate în toată țara. De exemplu, triunghiul roșu cu bulina neagră a apărut în curba de pe Dealul Feleacului din Cluj, care a înregistrat 9 decedaţi și 10 răniţi, în doar 10 accidente. De asemenea, se află lângă Podul Ciurel, unde au avut loc numeroase salturi pe şinele de tramvai.
Indicatorul rutier nu se găsește doar în România, ci și în restul țărilor europene, în unele dintre ele fiind însoțit de panoul pe care scrie ”accident black spot “.
Mai mult, semnul de circulație cu triunghi roșu și bulină neagră face parte din seria de indicatoare de avertizare. Acesta semnalează o zonă cu risc ridicat de accident. Mai exact, indică un sector de drum cu lungimea de maximum un kilometru, pe care, într-o perioadă de cinci ani consecutivi, s-au înregistrat minimum zece accidente grave de circulație, soldate cu cel puțin zece persoane decedate sau rănite grav.
La întâlnirea acestui indicator este recomandată reducerea vitezei de deplasare, sporirea atenției și evitarea efectuării oricăror manevre riscante. Indicatorul rutier cu triunghi roșu și bulină neagră face parte din seria de indicatoare de avertizare.